Existenta Teatrala

lala

2012-01-02T14:51:00.000-08:00

Rodul

-Fugi, fugi!
Tipam spre el(intr-un mod absurd, abia atunci mi-am dat seama ce voce tremuranda aveam. Corzile vocale imi erau, sugrumate de teama. E amuzant, in astfel de momente realizezi, daca ramai cat de cat lucid, ca emotile afecteaza in mod real fizicul) bucatile de carne cadeau asupra noastra asemenea blocurilor demolate, iar unica mea grija era salvarea lui. EL! Mereu el!
Nu-mi venea sa cred! Ajunsesem in acel punct, punctul in care as fi putut fi zdrobita de organe si inecata in sange. Aproximativ horror, nu?
In orice caz, pana voi apuca sa imi eliberez piciorul de sub acest intestin faurit din piatra, am sa incerc sa o iau cu inceputul, sa-l gandesc. Asa imi voi tine mintea activa si poate voi scapa vie. Futu-i experimentul!
Poate asa nu voi mai fi suparata pe el. Pe acest nebun ce-a realizat totul si…nimicul, concomitent….
Hm, poate...
"A inceput intr-o seara rece, de iarna timpurie. Viscolea, iar fulgii se puteau vedea cu ochiul liber in negura noptii. Era un peisaj frumos, pentru copii, dar pentru oameni muncitori un adevarat dezastru. Frigul si munca nu merg mana in mana, mai ales cand esti obosit.
Eram la birou si priveam pe geam. Tancurile militare utate in strada, ca un memoriu, si tancurile formate din bancuri de oameni ingramaditi (aproape ca pinguinii infrigurati) anuntau finalul razboiului. A fost un razboi rece, as putea spune din amintiri, nu numai ca s-a desfasurat pe un timp scurt si friguros, dar artileria a fost scoasa cam degeaba, in orice caz, era aproape liniste, pentru o metropola.
Eu ma bucurm de finalul programului, mai aveam de verificat cateva lucruri, (ce mi se pare mie amuzant e ca de la un om, fara noroc, mai exact o femeie de serviciu am ajuns la un birouas frumos, facand ceea ce-mi place: sa verific! Sa verific oameni, locatii sa ma informez si mai ales sa informez! Nu stiu ce-a fost in capul meu cand am intrat in acest proiect stupid!), am inchis calculatorul principal si ma pregateam sa plec, fiind cam dezgustata de nimicurile zilei, vorba aceea: nimic nou sub soare.
Mi-am luat cheile de la masina si-am plecat spre garaje. In acea zi totul parea ca se invarte in jurul meu, ai pasilor mei mai exact. Simteam tot pamantul fastacindu-se sub mine, vibrand a gol, sec si primejdie- Nu stiu exact cum se invarte lumea, dar stiu ca desi, pentru un om, el este epicentrul universului sau, atunci cand este intr-un public larg universul si realitatea lui intra in contact cu a fiecarui din prejur, astfel creeindu-se coexistenta si practic infrumusetand solitaritatea existentei- imi era teama de miscarea din jurul meu, eram aproape paranoica, ca un soldat iesit din razboi, speriat de orice zgomot puternic, dar fiecare are razboiul lui de dat, nu?
Parcarea era goala, iar cele trei-patru masini rasfirate ici colo, pareau sa ma priveasca. Boturile lor lungi pareau capete reale iar farurile, ochi rai, goi si strani asteptand orice greseala a mea. Ma simteam atacata, privata de intimitate deci eram furioasa, frustrata chiar -cam ca o adolescenta inaintea primei menstruatii-
- Liz, nu te misca!
Am inlemnit. O voce groasa, de bariton imi pronuntase numele, apasat chiar. Fiecare litera era ascutita, aproape sasaita si raraita simultan. Ciudat.
Am auzit o bubuitura, un sunet metalic si atat imi mai amintesc."

- O Doamne! Piciorul tau, mama, piciorul tau!
-Ti-am zis sa fugi si sa nu te uiti inapoi! il mustram. Doamne, eram intr-un animal imens ce se desala, iar eu il mustram. Rahat! se pare ca spiritul de mama e vesnic viu.
Il vedeam cum s-a asezat cu spatele la lucrul ce-mi bloca piciorul si isi pune mainile sub el. Chiar crede ca il poate muta! Asa mic cum e!
Baiatul meu se chinuia sa-l miste, sa-l impinga sau sa-l ridice si striga la mine sa-mi retrag piciorul. In zadar!
-Nu are sens, ne trebuie ceva cu care sa-l ridicam!
-Suntem in stomacul a ceva facut din piatra! Crezi ca vom gasim vreo ramurica? Nu e ierbivor! (sa recunosc, sunt sincer mandra, imi preia din ironie)

drumuri2

2011-11-28T12:22:00.000-08:00

Drumuri *II*

De ce ma omori, dagule, lent ca timpul?
Corpu-mi cere, vaccinul antitetanos, vazandu-ti ochii.
Soferul descarcenat,
poarta acest taxiu, impaunat
cu fluturi,
pe drumul pustiului.
Descarcenatul oglindit in ochii-ti ce ma privesc
si ma strapung pana la friguri faustiene,
reflecta ceea ce vezi in mine
Si drumul continua prin negura, agale cu
scheleti la valon
si pasageri clandestini, fara suflet drept plata
pe banca in spate.
De ce ma omori, dragule, lent ca timpul? De ce...

....

2011-11-27T08:16:00.000-08:00

Drumuri

Taxiul, impaunat cu fluturi, ducea agale pe drumul iluminat de nepnul sufletului. Am coborat in pustiul tau, pustiul din pielea si ochii tai. M-am pierdut. Intre mine si tine, zbor fierastraie din lemn, iar sangele argintiu zboara in descrescendo, intre tine si mine.

Ochi inchisi.

Au cazut palmele peste pian, iar dezagordul m-a lovit tare in timpane.

Caldura unui trup cufundat in perdelele naturii zboara odata in opceanul din piatra, lichefiat de dezamagire. Cuvintele noastre au pierdut undeva notiunea timpului, dar ce mai conteaza? Dar ce mai conteaza?

Taxiul isi continua drumul. Rascruce.

"Iar acum...pe ce drum as putea merge? Caci traseul din pielea rece o stiu, e trasat doar de luminile albe ale unor degete descarnate"

Am privit omul din fata, era un schelet cu chip himeric. Urechi lungi, cavitati oculare goale, dar un craniu aducator a elefanti. A memorie de elefant.

Am oftat, astepta raspunsul meu, dorinta de-ai spune pe unde sa continuam, dar unde aveam loc si oare...aveam destul suflet sa-i platesc acest drum?

Descarcenatul

se arata in forme diferite, in general il vad in oglinda cand ochii tai imi arata calea.

2011-09-12T12:44:00.000-07:00

Muribund

”Cateodata ti-ai dori sa fii canibal. Nu din placea de-al manca pe curate sau cutare, cat din cea de-al vomita” Em. Cioran

Gangurile te cheama, in ardoarea lor— ca ofertele de la firmele x-culescu—sa le simti cadaverismul. Unde mosii au in loc de sange alcool. Unde pupilele dilatate se abat asupra ta ca asupra unui monstru sau a cuiva care aduce apa. Sau vesti.

Gangurile-ti soptesc, asemenea unui mar edenic, sa pasesti cu un curaj herculanic in cimentul lor, sa calci cu grija printre excremente si sa nu te intepi.

Si cum…cum sa nu iubesti acea voce in ecou? Acel miros cadaveric?

Usiile

Se deschid si nu se mai inchid. Ai o raspundere fata de propria-ti entitate. Ai o razbunare pe proprile-ti delicii.

Cercurile sunt in totdeauna vicioase cand miroase a mere putrede si mai ales cand sunt cuprintre in sfere psihotice.

De ce fiecare om se roteste cu precizie si haotism in cercuri desenate de pacate?

Si de ce ai nevoie sa-ti gasesti …

Cimentul

Sub care o sa te calcifiezi si recimentezi, ca sa mori, unde pupilele si sangele nu-ti dau atentie sau iti scurteaza penitenta.

Sau viciile sunt anarhii?

Anarhicul rosiatic

se naste intai din tine, asa ca treci pe langa cercuri, dar niciodata nu intra in ele….

“As da toate peisajele lumii

pentru peisajul copilariei mele”

Em. Ciroan

2011-05-22T13:54:00.000-07:00

Agonie

Urla plictisul
si poetii isi saruta epitaful,
tristi.
Plansu-iau robotii
in fumul, operelor pustii.
Iar distinsii-si canta hopul
in epitaful bisericesc- cu ce
pret?-
Nimicul invaluindu-i
ca florile, lemnul.
Groapa.

2011-03-19T15:50:00.000-07:00

Toata saptamana, aproape, am ascultat Eric Clapton, Layla, mai exact, si-am memorat din Hamlet ca o disperata.

Acum stau intre doua maini in care pasez tigara si inca incerc sa-mi dau seama unde am pus scrumiera fara sa ma misc prea mult. Sa fiu sincera, am descoperit ca parchetu e foarte-foarte comod.
Mai comod ca patu sau ca prezenta unora.
Vreau sa vorbesc, mai mult, despre "prezente", amici, rude, straini. Eu personal ma simt incomod atunci cand sunt in centrul orasului, respectiv Romana si ma trezesc intr-o intersectie full la ora 12:00 dimineata, de parca s-ar da vicii cu funda rosie la pachet. Frumos zic eu, dar agasant. In general iubesc orasul si oamenii si agitatia, privite de la geam, totusi mi se pare inconfortabila toata aglomeratia aceea, de parca nimeni n-are treaba in casa, cum nici eu n-am de altfel.
Oricum, vreau sa ajung la faptul ca am descoperit ca te poti simti incredibil de nelalocul tau in preajma persoanelor dragi, mai ales cand intervine un fel de orgoliu, ciudat, o competitie la care tu nu vrei sa iei parte si esti nevoit din pura tampenie. Ca doi idioti certandu-se pe ultimul biscuite. Ceva gen "come to th dark side, we have cookies", mai ales ca e o competitie din care nu poti sa iesi si in care esti in permanenta, ori de cate ori dai de x-culescu, iar tot ce-ti poti spune e " E ceasul vrajitoarelor,
cimitirele se crapa, iadul respira
cu molime spre lume!
As fi in stare sa vars si sange cald
si sa fac o fapta atat de ingrozitoare
incat daca ziua ar veni
s-ar ingrozi "
Dar ai o constiinta impusa de tiparele sociale si nu poti face nimic mai ales ca tu te spui si iti tot repeti ca : tii la x, nu-i poti distruge psihicul doar din nervi si etc.
E mai usor cand un strain nu ti-e simpatic, ii dai un elegant riject si totul e frumos si bine, dar daca ti-e apropiat...Taci si inghite
In orice caz, cateodata as vrea sa ma confund cu parchetul si sa fiu podea, ar avea un farmec personal.
Dar nu pot, cum nu pot iesi din competitia asta suspecta pe care mi-o impune neverosimil viata.
HAHAHHAHA. mori.

"Dedicat lor"

2011-03-16T04:01:00.000-07:00

Nu stiu cati ati auzit de piesa aceasta de la raku, dar oricum e despre parinti. Am plans mult din cauza piesei asteia pentru ca ma gandesc ca timpu' a trecut rapid, mama a imbatrint mult, face 53 de ani si mi-e dor de ea. Mi-e dor sa ies cu ea in parc si sa ma roage tipi sa-i cuplez cu "sora-mea mai mica", mi-e dor de chestia asta. Mi-e dor sa stea cu mine la 4 dimineata si sa vorbim despre evoluarea psihicului. Acum nu o vad decat cum se inrgoapa in munca pentru a nu vedea eu si surorile mele mai mari cate lipsesc de pe masa, din viata si-asa mai departe. Asta ma intristeaza. Mi-e dor sa ma intrebe daca "mergem in vama vara asta"? Parca nu-mi mai recunosc mama. Si va zic din inima, daca va iubiti parintii stati cu ei cat mai mult si incercati sa-i recompensati pentru cate v-au dat in viata, chiar daca au lasat goluri de genul "nu putem iesi in parc" si-asa mai departe sau chiar daca nu au stat langa voi mereu, totul a fost pentru a va creste si intotdeauna, chiar daca nu se vede fac sacrifici enorme. Pana la urma, in orice familie exista cerutri si exagerari. M-am certat cu ea de multe ori aiurea, a exagerat de multe ori din teama de a nu fi facut eu vreo tampenie, dar mereu am ajuns la concluzia ca are incredere in mine si ca tine la mine. Pentru mine, mama a fost modelul perfect de parinte desi sincera sa fiu, eu nu-mi doresc copii din cauza lumii asteia. Imi iubesc mama, pentru ca nu stiu cati parinti mi-ar fi dat tot ce mi-a dat ea, de la puterea de a alege pana la sacrificile imense. Desi are o munca ce-i impune sa arate intr-un mod anume, isi lua haine SH si se straduia sa le poarte cat mai cu grija sa arata bine doar ca sa am eu haine de firma si tot asa. Nu pot spune ca, desi vreau sa plec din casa, nu-mi doresc sa o ajut pe ea si sa fiu alaturi de ea. Pana la urma, doar parintii si surorile, pentru cei ce au, raman acolo cand ai nevoie de ei. Doar pe ei ii poti suna la 3 si jumatate dimineata pentru ca ti-e rau, pentru ca esti trist sau pentru a da o veste buna si in totdeauna doar lor le va pasa de tine cu adevarat si vor tine la tine neconditionat. Pentru ca ei sunt ai tai, din totdeauna.

2011-01-15T01:53:00.000-08:00

Caldaramul si aerul

Peisajul sambetelor mele e trist,
plec din camere inguste si sufocante
si intru in cutii
stingher, marunt creionate.
In zgarcenia unui sentiment fluid
concomitent cu
chitrosenia unei clipe infinit
vaga.
Pic, pic, pic, pic, pic, pic...
caldaram...

2010-12-26T14:41:00.000-08:00

Paralelism

Pot sa plec departe,
In lumea inchisa din viitorul trecut,
unde vitregul e furtuna de nisip
si furtuna de zapada.
Unde ghioceii rasar in mijlocul furtunilor inghetate,
desfasurata langa un rau cald ce curge in plina iarna,
in polul sud.

Lumea din ganduri deformate in patru colturi,
in care caii alearga la curse,
in mijlocul ringului dintr-un inel, din cenusa foilor
arse.
Bass, Bass.

2010-12-26T14:29:00.001-08:00

M-am hotarat sa scriu postu-ul asta cu putin timp in urma... e despre obsesii.
Mai nou, copii cred ca au obsesii, cel putin a considera ca a asculta o piesa de 10 ori e o obsesie, e o prostie.
O obsesie e ceva mai mult, e atunci cand ai acelasi sentiment pe aceeasi nota, pe acelasi timp, de fiecare data, iar si iar si iar si nu te poti opri.
Odata am ascultat o piesa, fara pauza, doua luni si si inca sunt in stare sa o ascult, cu acelasi sentiment. Asta e doar o manifestatie si nu e nimic cool, in a avea obsesii, nici matur. E la fel cum sutn si "emo" nimic cool, un stil vestimentar juma ghot juma pop si una bucata freza anime, apoi sunt considerati emo, aici e vorba de emotivitate, dar stim cu totii asta.
Obsesiile te distrug incet, te mananca pe interior pana ramai fara generatorul obsesiv, pana nu mai simti nimic. Obsesia e pentru caracterul slab, care cauta un mod de a se manifesta si nu-l gasesc decat prin alte creatii sau persoane si nu se pot desprinde de aceste chestii si asta doar pentru ca se regasesc, dar in final nu se mai regasesc in nimic, au pus totul acolo, cand in final pare ca trece, se sitme un gol, apoi lucrurile o iau de la capat si iar si iar si dai iar de acel lucru, simti iar toate acele lucruri, simti o clipa de implinire, de reintregire si in acelasi timp esti mult prea obosit pentru a le mai suporta.
In final fiecare obsesie ti se deruleaza prin minte si nu poti scapa de ele, te consuma incet si sadic...
Asa ca...simularea obsesiilor e o tampenie, ca emo, ca "depresivii" care sunt defapt tristi.

2010-12-17T08:59:00.000-08:00

Frig

Joc de table intre doua cuvinte;
pase pe terenul cuvintelor inscriptionate
in carne, cu cerneala letala
din doua folii suprapuse-anagrama anormala-

Mersul pe franghii pilite constant
in venirea primaverii, de-un frig alarmant.
Crize inadmisibile la inaltime glaciara.
Totul fiind in primavara pasilor tai, intorsi, in amenzia mea letala.

2010-12-11T13:10:00.000-08:00

"Nu te intreaba nimeni de ce ai negru in jurul ochilor si iti numeri zilele"

(Cumicu ft Kafu-atentat la suflete)

Bun, m-am gandit sa postez dupa un timp din simplul fapt ca s-au adunat cateva lucruri neplacuta in ultimul timp
Nu prea am multe de spus, dar am observat ca, cu timpul, lucrurile au devenit tot mai proaste, am inceput sa cred ca nu numai societatea se dezvolta in spirala, ci si viata unui om, acum depinde cate axe le-ai trase in sus sau in jos si cat de lungi sunt.
Cu timpul am observat doar cum persoanele la care tin, destul de tinere, se degradeaza incet, inaintea mea.
Ce rahat.
Am senzatia ca ma duc inaintea lor din cauza caderilor nervoase.
Rahat dublu.
Sa-mi bag pensula. pa.

2010-10-07T09:36:00.001-07:00

Oameni ar trebui sa-si permita sa fie insomniaci doar in weekend, doar de vineri pana sambata seara pentru ca felul in care e construit bunul demers al societatii nu permite lumii sa nu doarma, dar...
Aici e vorba si de viata individuala, ma refer la elevi, pentru ca sunt eleva.

Te-omara luni te-nvie vineri.
Te-ngroapa luni din nou ca pe un nimeni.

Simt ca innebunesc, eu ar trebui sa-mi permit sa exist doar vineri si sambata noapte, sa meditez, sa fiu complexata de idei, sa plang, sa ma bucur ca exista gaze sacaitoare, sa rad, sa exist, sa fiu indiferenta, pentru ca in acele seri si acele zile, in fine, de vineri dupamasa, nimeni nu mai are nevoie de mine, nici macar eu.
Pana atunci trebuie sa tocesc ca sa nu mor intre cutii de carton si indatorata.
M-am plictisit sa vad de la o fereastra preoti de birou care fug incoace si incolo, chititi pe distractie sau bani si...atat.
M-am sictirit sa vad parinti ridati cu nervii la pamant.
Mi-e leahamite de tot ce e intampla.
Daca lumea asta ar trebui sa fie utopica, lumea asta ar nega firea omului.
Firesc, nu?

Totul e firesc, de la mersul pe apa, pana la iluzii.

Nu mi-e somn, nu mi-e somn
si de-abea de maine dupamasa pot fi eu insami...

mi se pare amuzant, foarte amuzant...

Specimene

2010-09-24T14:01:00.000-07:00

Deci, hai ca mi s-a pus in cap de ceva timp sa fac asta.
Am inceput sa impart lumea din jurul meu in specimene, pe primul loc sunt grupa mare :
-Colegi, amici de ieseala, d`astea
-Oameni cu care te saluti ca te saluti din respect
-ratatii.
O sa ma opresc asupra ultimei, cand spun "Ratat" ma refer la un inapt mintal care incearca sa para interesant luandu-se de cei din jurul lui, fara sa inteleaga ceva legat de ce face x sau y, dar el totusi comenteaza xD
Adica, mai nou, esti un geniu daca esti agramat dar stii sa spui "o fut pe ma-ta"; "mata", pardon, ca s-ar putea sa nu-nteleaga specimenele :|
Bravo, ba, inteligentilor!

aham

2010-09-16T10:27:00.000-07:00

Postul acesta va fi altfel, va incepe cu cateva melodii destul vechi de la sdst (spectrul de difuzare a sunetelor tacute) probabil cei care mai dau p`aci ii stiti pe underman si aforic deci, nu are sens.

SDST-Ingeri deasupra romaniei

SDST-Scrisoare de pe front

Cred ca le stiti, dar de ce pun asta aici?
Pentru ca M-AM SATURAT de copii "cool" care pocesc limba romana cu mirifica engleza ca sa fie "cool" care spun ca detesta romania si ei n-au iesit din puful dat de parinti si mai ales din cartierul lor jegos, din locul unde-s inconjurati de cateva pizdute care se vor masculi sau dive.
Ba copile, trezestete! In Romania, te-ai nascut, ti-ai facut cultura, AI TRAIT si mai ales TRAIESTI!
Aici, aici ai simtit prima oara pamantul sub picioare si aici ai interactionat cu oamenii, ai avut primele sentimente si-ai trait primele dureri.
Stiu si eu senzatia aceea cand nu vrei ca locul sa-ti pastreze amintirea, dar, DAR E INEVITABIL si totusi...si totusi voi cica sunteti cool si vedete si defapt nu sunteti nimic.
Ma intreb...ma intreb cati dintre voi stiu ceva despre Romania? Sunteti copii retardati cu capu impuiat de tv si lipsiti de cultura de orice tip.
Dracu' sa va ia chiar nu observati ca tarile "civilizate" impart lumea intre "tari mai civilizate ca ale lor" si "Tari sarace si demne de dispret"?
Toti ati renuntat, de la batrani pana la copii ce au inceput sa gandeasca sau sa deschida tv-ul
La dracu' de ce trebuie sa va lasati impuiati? Va e frica ca nu veti mai fi cool? Stati calmi ca nu sunteti oricum...

....

2010-08-01T13:50:00.000-07:00

In vino veritas

La final ar trebui sa ma urc pe un piedestal

Si ar trebui sa spun:

“Voi, tematori cuprinsi in cercuri, ridicati-va ochii!
destul m-ati ocarit iar spinii vostrii inveninati

Au sfarsit prin a-mi aduce bucurie’

De la un timp schelele constiintei mele au subrezit

Au fost mancate de o rugina asemanatoare nihilismului.

Mi-as pune epitaf-ul pe cap si v-as spune:

“Noi, suntem oameni

Inperfecti si cu lipsuri,

Cu vise si scopuri usor

De prefacut in scrum.”

Si-as spune-o inainte de a ma preface in stana de piatra

Si m-as preface numai de dragul uitarii!

Ca intr-o betie crunta…

“Dar uite, uite colo-n zare! O muiere alearga cu-n prunc in brate- e bolnava, sarmana!

Uite tu inrobitule, uite-o cum alearga, asculta soaptele invalizilor

Si handicapatilor—ca-n basme!”

Urati-ma— hraniti-ma—

Urati-ma, ca doar atat mai puteti duce….

Dar eu-s mai presus.

Si-asa, cu epitaful pe cap si-n maini cu pensule ale caror par e facut din cerneala si apa –

Poate si praful unei stele cazatoare—

M-as preface in stana de piatra si-as ramane pe acel piedestal prada porumbeiilor!

Leapsa, under te urasc :D

2010-07-02T15:53:00.000-07:00

1. Zi-mi ceva despre tine.

"E om... atât, şi e destul..."

2.

Ai porecle? Care?
Calyope,Calipso, Elizabeth,Lizzie, Lissette, Liszt,Existence, Ich, white

3.

O melodie trista si una perfecta.
Trista: Kamelot-anthem (sunt multe-multe-multe, eu ascult multa muzica trista mneah)

Perfecta: Franz Liszt: Rapsodia a doua:D

4.

Desenul animat preferat din copilarie.
:| Mmm nu prea mai stiu..mh, ah da Printesa Tenco:))

5.

Ce nume ti-ar placea sa ai, daca ai putea avea altul?
Calyope sau Elizabeth ca prenume si ca nume de familie Odradek, mh dar atunci nu as mai vrea sa-mi schimb prenumele

6.

Ce animale iti plac?
toate:))

7.

Unde te simti cel mai in singuranta?
intr-o introspectie

8.

Ce iti place cel mai mult sa faci/vezi/mananci/asculti?
Muzica/desen/ literatura/citit/plimbat dimineata/baut cafea/baut jack/fumat/dormiiiit

9.

Un lucru care iti place la tine, si unul care nu iti place.
pai nu prea imi plac multe...mh... a, da! imi plac ochii mei, au culoarea lor dubioasa de ciocolatiu-roscat, cateodata rosu stins

10.

Ce urasti cel mai mult?
Sa dau de incuiati mintal(sau de babe care au dezertat din armata neuronilor -_-)

11.

Ce regreti cel mai mult?
Ca m-am nascut

12.

Ce iubesti cel mai mult?
arta si viata e o arta

13.

Un lucru/o persoana de care nu te poti lipsi?
teo si alexander (candva erau si alte doua nume)

o carte, un creion, foi, mp3-playeru. telefonu' (ma omoara ai mei)

14.

Ce te enerveaza cel mai tare?
Ar fi o lista lunga, sa spunem doar ca incuiatii:D

Leapsa se duce la crisy

2010-06-17T13:40:00.000-07:00

Joc de cuvinte

Mie imi lipsesc chei:

Ale vietii

Ale mintii

Ale nuantei vitale.

Le-am pierdut prin chei geografice

Si probabil le-a inghitit praful .

Eu am rupt cheile

Usii unui templu din care ieseau

Atatia si atatia indivizi amorezati-

Mami, m-ajuti? Mi-am pierdut cheia

De la cutia muzicala.

M-ajuti?

Mi-e frica sa nu se rupa.-

Si-s pedepsita sa nu ma mai intorc pe chei

Si sa-mi recuperez cheile pentru orizont.

2010-06-12T12:58:00.001-07:00

O seara pierduta de mai

Rar am ocazia sa ajung la tara in luna mai. Si mai rar de atat gasesc o liniste atat de ampla si de placuta. Adevarat e ca de cand bunicii au mai dat din orataniile de prin curte e si mai putin de lucru.
Cel mai mult imi place dupamasa aici, undeva aproape de amurg. Si nu ma refer la amurg in sine, ci la viata din sat la apus. Linistea, calmul care se lasa odata ce sudoarea de pe bratele taranilor s-a uscat in drum spre casele lor.
Sunetul rotilor unei carute ce trece din cand in cand pe ulita. Pasii molcomi a talpilor goale, colorate de pamant. Tin minte ce surprinsa am fost cand, odata, tot la apus, am fost la poarta pentru a culege un mar. Mar inca verde, dar bun, cel putin dupa standardele mele. Am vazut cativa sateni mergand spre case. Sapaliga le atarna murdara in spate,hainele erau pline de sudoare uscata, hainele rupte pe ici pe colo, desigur doar n-or merge cu hainele de dumeneca la camp! Si picioarele, pana aproape de glezne, pamantii. Rar am vazut pe cate unul cu ceva incaltari, dar nici ele nu aratau grozav.
Totusi, daca erau altfel, incaltati si doar obositi ar fi stricat imaginea aceea grozava. Vapaiele rosiatice si portocalii care cadeau peste trupurile lor asudate, peste casele vechi, unele cu acoperis galben. Erau din lemn, doar ca vroiau a imita acoperisurile vechi, sau erau gusturile? Probabil.
Greierii si pasii lor ce faceau zgomotul acela placut si zgomotul unei carute ce abia trecea. Trop, trop, copitele calului formand un ritm placut, in alternanta cu rotile.
Se aud si aici, in dosul casei, pe veranda unde-mi place sa lenevesc in serile calde de vara sau primavara, depinde cand apuc sa ajung aici.
M-am intins pe sezlongul meu, agatat intre doi stalpi ai verandei. Ca de obicei, stateam cu un picior afara pentru a ma putea legana.
De obicei vin aici pentru a mai uita de una sau alta. Doar ca zilele acestea am venit pentru a uita de o mare parte a vietii mele.
In seara acesta imi place sa ma lafai in sezlong, sa simt vantul pe piciorul jumatate descoperit de pantalonul, crem, rasucit pana la genunchi.
Atingerea unui vant caldut imi da fiori placuti. Cred ca oricui i-ar da.
Asta seara am ales sa ma delectez intr-o schita, foarte hazlie, de-a lu’ nenea “ Caragiale” si mai exact “ Lantul slabiciunilor”. E sublima. O lucrare buna scrisa de un geniu.
Doar ca cele zece minute cat am stat cu ochii intr-o pagina si-un sfert nu m-au prea distras. Vedeam litere, le uneam, formam cuvinte dar nu citeam.
Randurile imi parea linii sterse, degradate, acoperita de o ceata densa.
Si totul se datora faptului ca eu nu pot uita.
Unde erau acele zilele in care ne gandeam la…ce vom face la optispreze ani? Dorinta de a fi colege de apartament?
Zilele cand ne dadeam ca proastele in leagan pe ploaie si eu ma chinuiam sa-mi apar picturile?
Venitul cu tramvaiul si intarziatul, da, tot timpul am intarziat la punctul de intalnire si eu nu pot sa nu plang cand nu ma gandesc la asta.
Mi-e atat de greu sa nu-mi las capul pe spate, sa nu-mi cufund privirea in barnele de lemn si sa nu plang. Daca lacrimile ar fi echivalenta vietii mele, in acest moment, as fi fost demult scursa in pamantul arid al Terrei.
Nu-mi vine sa cred ca dupa doi ani, aproape trei, de tras cu dintii s-a terminat in felul asta. Pur si simplu fara rost.
De ce? Pentru o credinta absurda pe care ti-ai implantat-o singura.
Tu nu esti un monstru, esti doar o capoasa sentimentala.
Amuzant, acum chiar am un motiv sa le raspund doamnelor in varsta care cred ca am o problema de orientare pentru felul in care ma imbrac. Blugi si camasa. Pentru ele e masculin.
Imi place cand ma mai opreste cate o babuta pe strada si ma trage de maneca pentru a ma intreba
“domnisoara, aveti cumva o prblema? Stiti ca in biblie…” iar eu sunt asa o scorpie ca le raspund,
“am o problema, dar nu de acest gen. Ar fi cazul sa va continuati drumul”
Ele isi continua drumul, dar eu? Eu ce rost mai am? Poate unul morbid. Dar nu cred, desi inca nu cred in vreo rezolvare miracol. Doar ca nu mi-a mai ramas nimic.
Poate doar vantul care inca ma alina, de cand sunt copila si ies la amurg si noaptea afara…

Mi-a mai ramas doar o noapte pierduta de mai.

Care poate fi recuperata.

ideei, diuud

2010-06-07T10:30:00.000-07:00

Ceva bizar, pentru mine, pentru aia din jurul meu, pentru oricine chiar simte ce vede, sau chiar se simte in ceea ce vede.
Am avut o zi grea, plina de panica si de fortare a ochilor, lol, nimic bun, in orice caz vorbeam azi, in pauza de meditatii la desen, cu niste colegi de suferinta despre
"Sonata a-14'-a " sau " Sonata Lunii" a lui "Beethoven", cineva imi zicea ca are idei sadice, celalt spunea ca e doar relaxant. Dubios e ca tot ce am eu e senzatia de disperare. Dorinta inimaginabila de fuga, sa fug de ceva.
Am mereu senzatia ca trebuie , efectiv, sa fug pe niste scari imensa, pe niste dale de piatra, sa urc cate ceva, pana la o usa.
Nu stiu cati dintre voi stiu toata versiunea. In general pe youtube gasiti doar prima parte sau doar a doua( cu foarte multe cautari). Versiunea completa, e fascinanta, Voi, ce simtiti cand ascultati sonata 14? (versiunea completa o puteti lua de aici)
Eu personal vad, simt, traiesc sonata aceasta.
Dau asta ca pe o leapsa magdei. Ce simti cand asculti sonata aceasta:D

2010-06-03T15:14:00.001-07:00

Cum cacat sa intre pisica in calduri la ora unu si-un sfert dimineata?:|
whaterver, diud, mi-e somn.
Asta-i din catalogul :post-scurt-de-plictiseala.
brr, ma ustura stomacu' grav...DIUD? si mi-e lene, absolut lene sa ma deplasez pana la bucatarie sa-mi fac un ceai. Soarta...
Pa' scurt azi a fost o zi dubioasa: a inceput cu bine, a ajuns binisor pe dupamiaza, sa-i zic asa si acum nu mai e nimic. nici bine, nici binisor, nici rau, mi-e efectiv soooomn.
Ah, da, diud, ma gandeam...te-ai gandit vreodata la cat e de dubios conceptul de moarte?
Dubios ca ma gandeam mai devreme la asta, cred ca melodiile au o oarecare influenta asupra mea. Imi trezesc amintiri dubioase.
In fine, ideea e ca eu ma gandeam si ma gandeam si n-am ajuns decat la o concluzie=> totul e bizar si fara logica in perspectiva mea O_o.
Bun,ma duc sa ma culc, deja o iau razna.

2010-05-24T08:18:00.000-07:00

Ceasornicari

‘Un ceas

Te-am asteptat langa copac si de venit’

N-ai venit…

Cu pasi lui marunti o lua alene pe alee

Si-ngandurat, metamorfozat in a lui tristete

s-a omogenizat:

cu aerul

cu asfaltul

cu griul.

‘Te-am asteptat un ceas

langa fantana ce trebuia

Sa-mi aduca noroc

Dar n-ai venit.’

Si tot el

Si tot ea

Si amandoi

Isi privira ceasurile, stricate amandoua

Unul cu minutele-nainte

Altul cu minutarul-napoi.

Oftandu-si existanta privira punctul de intalnire

‘A trecut un ceas, au trecut doua

Si nici la pom

Nici la fantana

Tu n-ai venit…’

2010-05-24T08:16:00.000-07:00

strain

Mi-a putrezit zapada intre degete.

E hoitul unei culori-

Pentru mine,

Pentru noi.

Pentru crini-

Si ma axifisiaza duhoarea de putrezit.

E atat de rece gresia.

Sunt atat de multe culori.

Atatea pete.

Atat de goale,

Incat ma mir cum de pastreaza forme si senzatii.-

si toate-n jurul picioarelor mele.

Dispuse-n cerc,

In raza mea vizuala-

Sunt atat de obisnuita cu miasma,

Cu rarii vizitatori

Si ei gandaci fiind.

Negri si mari.

Atata fum de tigara, atat de rar si el.

E atat de strain-

E o alta persoana,

Intr-o bucatarie stramta

Care pastreaza

Urma unei statui

Zdrobita cu dalta-

2010-05-24T08:15:00.000-07:00

Nu pot sa cred ca…

Totul se va-ncheia asa.

In orizont simple bare metalice-

Ale unui scaun

Pozitionat in mijlocul

Unei camera cubice-

Si doua picioare incaltate cu doi bocanci jegosi

Si vechi.

Nu pot sa cred ca singurul miros

Va fi al tau.

Nu pot sa cred ca o dalta a imprastiat un geam-

Al unei minti bolnave-

Si ca pe saltea va zace un corp, insangerat

Ce duhneste a tine-

Am facut baie-n mirosul tau-

2010-05-24T06:09:00.000-07:00

Joc de cuvinte

Mie imi lipsesc chei:
Ale vietii
Ale mintii
Ale nuantei vitale.
Le-am pierdut prin chei geografice
Si probabil le-a inghitit praful .
Eu am rupt cheile
Usii unui templu din care ieseau
Atatia si atatia indivizi amorezati-
Mami, m-ajuti? Mi-am pierdut cheia
De la cutia muzicala.
M-ajuti?
Mi-e frica sa nu se rupa.-
Si-s pedepsita sa nu ma mai intorc pe chei
Si sa-mi recuperez cheile pentru orizont.

2010-05-10T09:20:00.000-07:00

Scrisori
-Sanatoriu-

Astazi imi consemnez viata, in mine si ochi-mi ciocolati. In reflexia din oglinda.
Si cumva abia azi realizezi cat de mult inseamna o viata de om si totusi cat de rapid trece acest timp infim. Atata timp, atatia ani. Toti trecuti degeaba. Nu a fost unul in care sa nu fug de mine insami si totusi…
Iata-ma azi, aici, cu par carunt si buclat. E inca luing, slava Domnului. Cu riduri si cearcane mult mai accentuate sub acesti ochi posaci.
Doamne, ai mila de o biata bolnava inchisa in atat de mult alb si da-i macar o pata din culoarea grizata a tineretii.
Ridicandu-ma de pe acel taburet am realizat ce trup obosit am si in acelasi timp ce minte vie, inca, si plina de dorinte si lipsuri.
Imi lipseste atat de tare libertatea. Imi lipsesc atatea. Fuga mea de oameni, orele de dimineata petrecute in parc, cafeaua de pe balcon—aici nu am cafea, niciodata nu am avut aici cafea-- si simt inca nevoia sa mai simt acel aer. Acel aer greu de recuperat.
Aici, in acest loc plin de bolnavi e un aer inchis, greu, asteptator si desemnator de moarte. Un loc alb ca si coasa mortii.
Atat doar ca luceste groaznic de frumos in timpul zilei.
Rasufland greu, am izbutit sa las bastonul din mana si sa ma asez pe patul tare, de spital. Doamne, cat am stat aici inchisa?
Vreau soare si geamuri fara gratii!
Mi-am inchis ochii pentru a-mi regenera o parte din imaginile mintii si fara sa-mi dau seama am inceput sa ma joc cu mainile prin asternut.
Rece si, probabil, alb, nu-l vad.
Insa degetele mele au dat peste ceva mat, aproape cald—incalzit parca de un trup, sau visez?—am deschis speriata ochii si cand am privit: o scrisoare, de data asta fara timbre sau sigiliu. O scrisoare pentru mine care ajunge sigur la mine.
Am inceput sa tremur. Atatia fiori, de teama si dor ma faceau sa tremur nervos.
Aproape taindu-ma in hartia perfecta am reusit sa o deschid.
Propriul meu parfum, de crini si lapte, reiesea pin toata celuloza hartiei. Scrisul meu.
Totul din acea hartie, chiar hartia in sine, imi apartinea mie. Tot ce mai aveam dupa o viata intreaga…
Atat de putin…
Si totusi mai mult decat mi-am dorit vreodata.
“ Draga Liz,
Stii si tu, a trecut atat de mult timp incat as putea spune ca drumurile noastre s-au separat. Dar cum as putea mintii asa? Eu sunt inca tu, desi o parte atat de inutila tie in ultimii ani. Atat de neputincioasa in timpul crizelor tale si atat de oarba in timpul vietii tale cotidiene. Si totusi sunt inca o parte a ta.
Revin asta seara, pentru o ultima data, in dorinta de-ati spune ca te voi astepta acolo sus, unde constiintele noastre se vor reuni, iar, dincolo de limitele metafizicii. Si mai vreau ceva, sa te felicit!
Pot sa jur ca ai reusit sa ajungi unde ti-ai dorit. Esti mai tu ca niciodata si-ti multumesc, prin asta sunt si eu mai eu ca niciodata.
Cand te uiti in oglinda, aminteste-ti, macar, ca si eu sunt in tine si ca am fost si voi fi mereu o parte a ta…

A ta, Tu”

Brusc m-am simtit si mai slabita si mai neputincioasa ca in toti acesti ultimi ani.
Am cincizeci si patru de ani si arat ca la saisezi si doi.
Ma doare atat de tare tot trupul incat as putea sa urlu, dar nu ma tine gatul.
Sunt obosita- obosita. Atat de obosita…

Cand asistenta cea bruneta—o asistenta de care altfel se atasase femeia aceasta nebuna—intra sa o ajute sa-si faca micul ritual al diminetii. O gasii,insa, cu ochii atintiti spre un tavan alb, mat, lipsit de orice onduleu sau pata. Cu gura deschisa, sub forma unui zambet de multumire si fara puls.
Rigida—si poate usor trista—ii inchise ochii blajini apoi, grabita, il chema pe doctor…
Sfarsit…

DEDICATII

2010-04-30T05:11:00.000-07:00

Deci, dragii mami, sa va zic o poveste despre un grup, un grup sedentar si...
Asa, deci, bai astia de pe ae, sculati-va, va rog, cururile imense de pe scaunele mici si presate, luati o gura de aer si vedeti cum e lumea. Va credeti interesanti pe un site unde e majoritar grupu'vostru de n ani. Un grup ce se pupa reciproc in cur. Sa nu faceti naibii indigestie de la atata lins rectu', zau nu vi s-a acrit ba inteleptiilor, ba?.
Voi inafara grupusoarelor voastre existente n-ati supravietui.. Va expuneti o parere,multe multe, multe cuvinte pentru o idee. Va invartiti in juru' unei idei. va plangeti de x si y si stati in cur si nu faceti nimic.
Ba cand o sa aveti o viata, reala nu virtuala plina de pupincuristi, anuntati-ma si dupa veniti cu ceva idei.
Oh, oh si daca tot va vreti interesanti intrati pe site-uri reale cu alti useri nu acolo unde va aveti pe voi pupandu-va unu' pe altu'.
Da, asta se va intampla dupa mult tip cand o sa va creasca, daca se poate O_o, iq-ul.
Succes:D

2010-04-12T08:32:00.000-07:00

Nebuni

Pic, pic, pic…
“Cat de mult am urat genul asta de reproducere. Candva, demult, ma zgaria pe timpan, azi o reproduc, eu insami.
Pentru ca tot eu, azi, imi amintec de pocniturile podelei, praful ce se ridica de pe lemnul aproape putrezit, ticsit de furnici, atunci cand ne jucam.
Poc, poc, poc.
Nu mai asa, timp de-o ora, joc de picioare si garda. Si-apoi radeam cand unul se impiedica.
Poc si pic, ploaia ne era mereu in fereastra.”
Isi lasa capul pe spate, pletele negre atingand pamantul noroios.
Simtea spatarul bancii intrandu-I in ceafa, presand-o dureros. Si totusi nu se misca.
Isi intredeschise ochii, irisul ciocolatiu jubilandu-i, cat sa priveasca cerul gri, parca plin de praf si fum.
“Pot sa jur ca pe sub pielea mea alearga ceva, nu doar sangele. Pot sa jur…ca in mine suntem noi, impreuna. Ca eu stau pe loc doar de dragul de a simtii podeaua rece sub talpile goale, crestate de neglijenta si oboseala. SI pot sa jur in continuare ca stam pe un hol, un hol alb pe care miroase a pastile si decolorant. Si se aud urlete, nu de oameni ca-I un loc gol cu camere goale. Camere cu pereti ce urla, urla in limba lor.
In incaperi nebune si goale.
Si tot asa bag mana in foc ca noi stam pe loc. Te simt tactil, te miros dar nu te vad. Si tot asa spun concis ca noi suntem statui uimite si holul merge. E o banda rulanta, defapt , sub noi.
Undeva, sus, acolo unde vrem noi sa mergem e un casetofon. Probabil cel pe care eram chitita de mica. Isterica pentru putinul timp cand nu-l aveam. Si canta sau mai exact bazaie. Bazaie ceva.
E banda stricata. Stiu, stim”
Trase, adanc, aer in piept. Vroia sa simta ca respire sau mai degraba un respiro de care nu avea adesea parte—nici macar in propria-I minte— isi dorea atat de tare sa simta ziua si noaptea—nu doar o bucla spatiala continua—sa nu fie o obosita continua. Dorinta aceea de mult uitata.
Isi ridica mana bandajata c-o esarfa galbena, inflorata, si si-o trecu’ prin par. Si culmea! In ciuda pasivitatii cu care se misca totul parea natural. Lent si natural.
“Si inca vad cum ne apropiem de vechile scari in spirala. Si presimt un impact. Nu, nu-l presimt, il vreau! Vreau sa ne zdrobim impreuna de scari si tu sa devii o linie franta asa cum mi te-am imaginat mereu.
Dar nu se intampla.
Am urcat pe prima treapta, pe a doua, a treia. Deja pot sa vad podul, desi inca mai sunt multe scari, pot sa-l simt. Fiecare bucatica din lemn acoperit de praf. Fiecare linie de pe rama ruginita a geamului.
Pot sa-l simt, adanc impregnat in mine”
- Ma scuzati, cat e ceasul? Isi intredeschise ochii si se stranse, eliberand o parte din banca. Privii. Privii persoana din fata. O varsnica: par alb, nas coroiat si cocoasa. Mergea intr-un baston din lemn, cu capete negre. Ranjii scurt, nu stia cum ar trebui sa se poarte. Ar fi vrut sa rada…
Isi lasa ochii blajini sa cada peste fata zbarcita a tipei si apoi isi duse ochii catre mana. Isi privii ceasul legat de incheetura – simtind cateva clipe ca paralizeaza—in cele din urma, intarziat, isi misca buzele crapate:
-Patru si-un sfert.
Isi inchise ochii punandu-si mainile-n poale.
Pic, pic, pic…

2010-03-10T09:42:00.000-08:00

Am făcut, mai devreme, unquiz tare draguţ. " CE fel de animal de companie esti" sau c eva de genul. Iata rezultatul meu:
Broasca testoasa

Esti calma, linistita, sigura pe tine insati astfel incat animalutul din sufletul tau nu ar putea fi decat o broasca testoasa. Pari sa ascunzi in tine intreaga intelepciune a lumii astfel incat atragi simpatia si respectul tuturor celor din jurul tau.

In lumea ta totul se intampla in pas lent, iti place sa savurezi fiecare experienta si sa intorci fiecare lucru pe toate partile inainte de a hotara cum anume sa abordezi o problema. Calmul cu care pasesti in viata denota tarie de caracter dar si o minte foarte bine organizata. Chiar daca uneori ti se pare ca in mintea ta domneste haosul, cel mai adesea asta ramane o impresie a ta, persoana aflata in continua cautare a claritatii.

Nu poti suporta agitatia; aceasta iti mananca energia. In plus, esti o persoana singuratica, preferi sa te bucuri de hobby-urile tale sofisticate mai degraba decat sa pierzi vremea intr-un club aglomerat. Asta nu inseamna ca nu ai prieteni si ca fugi de oameni ci ca ii poti numara pe degete pe oamenii cu adevarat importanti din viata ta.

Ce ziceti? Mi se potriveste?

2010-03-08T12:49:00.000-08:00

Orbit.

Iti cer, tie, orbule
Sa fumezi, caci tu in orbirea ta...
ma simti.
Ia-ma, insufla-mi viata si lasa-ma,
Lasa-ma sa te inspir
pe tine.
Sa te fac sa creezi -ceva ce eu n-am putut-
Trage-ma-n piept ca pe-un fum negru
Cancerigen.
Mori cufundat intr-un abis
Alb.
Inspira-te, creaza-ma.
iti urlu in piept, lasa-ma sa exist.
Exist, exist, exist-ca o penitenta a ta-
Pierde-ma.
Imi tanjesc buzele, defapt ale tale tanjesc
-Sunt in tine-
Dupa o tigara si dupa tine -fie, mine-
Dispar, dispar
Mor incet
si peste mine salva de sicrie si cadavre.
Putrefactie.
As vrea sa cad intr-un abis de moarte,
departe
Si sa lancezesc acolo, in proprile-mi fapte.

Leapsa

2010-02-27T16:41:00.000-08:00

Cum am primit una.[pe care o dau mai departe magdei]

Pick your artist:-
Are you a male or female: O oarecare-nimeni
Describe yourself: lanced
How do you feel? : Piedestal spart
Describe where you currently live: cotidian
If you could go anywhere, where would you go?: Un parc
Your favourite form of transportation: gandu'
You and your best friends are: baitaile inimii
What’s the weather like? -
If your life was a TV show, what would it be called? -
What is life to you? ceva de dus de la capat
Your relationship: dubios
Your fear: cam tot
What is the best advice you have to give? nimic
Thought for the day: somn
How I would like to die: in cadere la rasarit
My soul’s present condition: cutite
My motto: Viata e o arta, invat-o!

Fara

2010-02-19T09:56:00.000-08:00

Simt

Un val de ceva, combiant cu altceva. Pasiv, furios, nervos, agitatat. Nimic. Parca as fi un ceva mare in care se amesteca iar si iar sentimente, tot mereu si mereu. Parca nici nu sesizez realitatea. Monitorul incepe sa prinda picioare si sa se miste sus-jos. Dureros.
Apoi imi strang ochii, imi revin si ma uit in jur neputincioasa. Ma simt inapta. Parca n-am membre si daca am sunt la fel de inapte.
Brusc am ramas cu ochii la ceva, sunt o mata care priveste in calendar, prostete. Meg`s sts: "<3" OOk.
Ma simt fara membre. Obosita.
Sunt, sunt, sunt.

2010-02-13T16:47:00.000-08:00

Halucinatii

Solitar cadran de ceas, dincolo de mine e trecutul.
Si-l simt ca fiind prezent,
Ca un proces de creatie, ce se repeta la infinit
Ca melodia pe care o aud.
Se deruleaza intr-una si-ntr-una.
Parca nu s-a oprit niciodata.
Poate doar halucinez, mereu am fost in delir.
Un delir dus la infinit. Viu.
O halucinatie sub forma unui casetofon vechi
Ce derula o banda a lui Cronos.

Vad lumea printr-un cadran, opac, de ceas.

La rasarit se vor oprii limbile orologiului....

2010-01-30T11:42:00.001-08:00

Ochi goi

Ma apropiam, incet, de o mare verde si pasiva.
De care speriata fiind, am incercat sa fug
Dar simteam ca fiecare pas ma trage-n gol
Spre forma ei: doua pupile mari.
Iar in acel moment cand intre mine si acei ochi
Nu se mai formau decat cercuri
Cercuri de care trecand te imbratisezi cu oceanul.
Singura-mi constientizare a fost
Propriu-mi gand:

"Vazandu-l am stiu ca...
Simt, simt pretutindeni miros de tamaie.
Mi-am dorit, atat de mult, sa ma las in genunchi si sa sap.
Sa scot carne imbacsita in namol si sa o sfaram intre degete
Iar tot ce ramane sa fie spalat de surplusul de apa cereasca."

Aveam sa.... Vroiam sa...

Arhitectura

2010-01-26T03:44:00.000-08:00

Arhitectura

Fiinta mea are o ahitectura simpla
Ce incepe cu-n fronton rotund
Si se termina cu schele putrede.
De pe schela se vede prin fronton,
Prin el, eu te vad pe tine:
O fiara ce inspira sehnsucht.
Corpu-ti e din pietre,
Acelea ce cad din fronton.
Mereu peste tine cad umbre ametitoare.
Astfel zamislesti in mine neliniste.
Si vreau sa vin spre tine, sa stiu ca esti real.
Un monstru al meu ce iese din strafunduri.
Dar schelele-mi sunt catuse.

Exercitiu

2010-01-02T03:34:00.000-08:00

V-ati imaginat vreodata singuratatea absoluta? Sau ati incercat? Eu, cel putin, am incercat sa vad cum ar fi si, ciudat, nu am vazut un abis negru ci ceva delimitat.

M-am vazut in propira sufragerie, intr-o zi ploioasa in care totul zacea intr-o liniste imbatatoare.

Imi imaginez cateva lucruri pe masa mica, lucruri pe care le-am abandonat acolo din lipsa de chef. Laptopul, pe canapea, singur lasat sa deruleze si sa redelureze o melodia la infinit, de ce? Pentru ca e unicul mod in care imi ating starea. Incerc sa ajung in propia persoana ingretosata de propia relfexie si de propiile reflexii asupra vietii.

Eu, una, vad singuratatea intr-o culoare: gri. De ce? Pentru ca e o trecere dintre alb si negru, o punte intre doua lucruri diametral opuse. Singuratea e o punte intre doua starii specifice omului, intre singur si foarte singur sau, mai corect, intre efemeritatea unei prietenii si foarte singur, alb si negru mai usor fiind spus sau...orice culoare si negru/alb, oricum, e un contrast puternic.

Undeva in camera mai sunt si eu, pe parchet, mai e un reprtofon pornit. Intr-un fel imi imaginez ca vocea mea de isterica ma va face, intr-o zi, sa-mi pierd ideea de singuratate implantata in cerebel ca un reflex neconditionat. Si totusi simt ca va mai dura.

Ma intreb, voi cum ati vedea singuratatea absoluta?

Eu o vad ca un om intre alti oameni. Sau un om intre patru pereti retraind aceeasi senzatia iar si iar.

Deschide...

2009-11-01T02:30:00.000-08:00

Cateodata as vrea sa cred

Ca mai sunt motive...

Casa pare atat de goala-

Ca orice dimineata-

Si-as vrea sa ma plimb-

Pe vechile alei, parca din blumb,

In care imi afund tenesii albi

Atunci cand incerc sa te simt-

Cand pasesc pe alee-

Fumul de tigara pluteste-n aer-

Si tu esti ca el, prezent peste tot-

Inspirandu-l, imi simt plamanii stransi

Si revoltati de fumul de tigara

-Implicit tu-

Si te simt, ma asfixiezi-

Prezent fiind peste tot,

In mine si peste mine-

Si vreau sa cred ca mai sunt motive

Sa merg pe aleile parcului, sa te simt,

Sa ma ascund sub beton-

Asa cum tu te-ai ascuns sub frunzele de septembrie,

Si mai apoi sub pamant-

Si-as vrea sa cred...ca am de ce sa te simt..

As vrea, as vrea, as vrea...

Sa nu te mai simt, poate...

Numaistiudecesuntaici

2009-08-24T15:08:00.000-07:00

Nu-mi-amintesc-cand-inca-existam-ce-puteam-sa-mai-simt. Un motto bun al vietii mele. Nu stiu ce am in aceasta seara complet ciudata, complet...lipsita de resurse psihice sau..in orice caz, neuronii imi sunt pe duca. Se duc, se duc...se duc. Mai stau, mai simt cum ma scurg, mai stau iara, mai beau, mai urc o treapta in isterie. Tampesc. O seara ca ori care alta cand imi doresc sa spun "te iubesc". *Lasa cutia de bere jos, stramband din nas* Ma pierd pentru ca nu regasesc sensul...si nu inteleg de ce ascult Yiruma... Amintiri acide.

Stii, ma voi semna ca in totdeauna "Liz"